Astazi, 13 Decembrie, vineri
ANTA și Agenția pentru Protecția Consumatorilor își unesc forțele pentru respectarea drepturilor călătorilor

05.10.2018

Noutati

publicat de

În scopul îmbunătățirii serviciului de transport pentru consumatori, astăzi, 13 iunie, genția pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței împreună cu Agenția Națională Transport Auto au participat în cadrul unei platforme de discuții cu Î.S. „Gările și Stațiile Auto” prin care au identificat cele mai stringente probleme din acest domeniu, dar și tabilirea acțiunilor comune ce necesită a fi întreprinse pentru dezvoltarea calității serviciului de transport pentru pasageri.

În cadrul discuțiilor au fost punctate următoarele aspecte: intensificarea măsurilor de combatere a transportului auto ilicit și lichidarea gărilor clandestine și semiclandestine, ameliorarea situației în domeniul transportului rutier privind dotarea corespunzătoare a unităților de transport, nerespectarea în transportul rutier a condiţiilor stabilite în licenţă şi/sau în actele de autorizare a activităţii agentului transportator, ambarcarea pasagerilor din locuri neautorizate, utilizarea biletelor „scurte” (care nu corespund destinației finale a pasagerului) etc

Întru asigurarea siguranței și confortul pasagerilor în cadrul serviciului de transport călători pentru toate cursele: urbane, suburbane, interurbane, cât și externe, Agenția pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței planifică operarea acțiunilor de control comune cu Agenția Națională Transport Auto, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, Serviciul Fiscal de Stat, precum și instruirea consumatorilor privind achiziționarea biletului pentru călătorie de la operatorii caselor din cadrul gărilor auto, solicitarea unui serviciu de transport corespunzător etc.